Aicea am desenat un calorifer de pătrate
care încălzeşte. Ce încălzeşte? Şosete şi cârpe
ude. Cine le-a pus? O mamă. Poate să fie şi a mea.
Se face cald bine şi ea se uită la căldură
cum se face aburul pe geam.
Şi la mine. Şi zice că sunt scump. Şi drăguţ.
Că ştiu să mă joc frumos. Cu maşinuţe.
Astea sunt picături de la cârpe. Ei m-aţi găsit pe mine!
Toţi se mai pişă pe ei din când în când. Nu mai vorbesc de ăia
ca alde Ciocârlan. Dar avem toţi motive. De la compot e doamnă.
Că ni-l dă seara şi e prea cald. Te frige pe limbă.
Şi în abur se poate desena dacă nu mai sunt culori într-o lună.
Mai vezi cine trece prin curte
şi faci căţel de abur că nu avem în curte.
Sau scrii cuvinte care se şterg repede ca şi când nici nu au fost.
Sau omuleţi.

desigur
n-o să-mi răspunzi niciodată. astăzi a fost cam
la fel am luat metroul cinci staţii înapoi era călduţ din tavan
picurau confetti şi marţipan
oamenii s-au strâns mai mult
unii în alţii
s-au preschimbat într-un bulgăre cristalin
care mai apoi s-a rostogolit pe scara rulantă
zdrobindu-se
aşchii metalice s-au înfipt în corpul tău gheboşat
în tripticul de la isenheim
tiptil
m-am apropiat de altă fereastră
prin care soarele cu colţi prea galbeni într-un cer marlboro country

am vorbit îndelung
(marea continua să foşnească de la un ochi la altul)
îngeraşul silesius în tutu şi cu barbişon se ţinea de farafastâcuri
mesteca nişte bani cu degete oarbe
părea fericit cu buzele lui roase din carne
de plăcere i-au luat foc aripioarele
n-au rămas decât nişte cartilagii subţiri de lumină
prin care mi-a scuipat în faţă
un oscior străveziu bine conservat
din mâna chircită a bietului crist pictată pe îndelete de
idiotul hansholbein
(abia atunci prinţul a luat trenul dintr-o staţie
oarecare
mare aglomeraţie pe culoar
călare pe geamantan a clămpănit barbar
despre singurătatea noastră sălbatică
şi deplină

(cam câte poeme până la sfârşitul poemului)
pe măsuţa ta de scris între kafka şi proust
a crescut între timp un mic palmier-dum de 60 de coţi
purtând nuci parfumate
cu sâmburi înăuntrul nucilor
şi cu apă înăuntrul sâmburilor
frunzele lui te-au apărat (se zice)
de ploaie şi de această tăcere

în pântecele bulevardului acoperit de zăpadă
şi-au găsit culcuşul
cei îmbrăţişaţi se mai
caută încă
în trupurile lor curge o altă
lună

au trecut aceleaşi zile lupii au urlat îndelung înainte de asfinţit
trăgeam după noi cochilii de sentimente pitice
din cer atârna o unghie vopsită
cu cerneală simpatică
mi-ai arătat corăbii goale plutind în inima deşertului
un pustiu zăbovind într-un altul
zâmbetul răstignit al femeii-copil
în ochii ei ţopăie greieri roz-argintii
în visele ei se deschid porţile marilor castele îngropate
în banchizele uriaşe de la soare apune
am păşit cu grijă printre rămăşiţele înmiresmate
ale curtezanelor sugrumate
în somn
cu mâini curate
neşovăielnice
(pe altar ardea încă o candelă cu absint)

şi apoi mâna ta umflată sub apă
mâna ta pipăind toate întâmplările neroade
netezind pielea faptelor fără rost mâna
lui petrus scriverius spânzurând dincolo de rama tabloului
ca un sex tumefiat
nesfârşite mâini
acoperindu-ne trupurile ca nişte bandaje de lumină
petrecându-le uşor în jurul capului îmi amintesc că
pe vremea ceea erai al dracului de fericit
o dimineaţă de luni în decembrie
zborul se va efectua la 12000 m plafon gros de nori
vizibilitate extrem de redusă
undeva
începuse
să ningă
am alunecat